thiaoouba -rumensk

from

https://www.scribd.com/doc/31302958/Rapirea-pe-a-noua-planeta-Profetia-Thiaoouba-de-Michel-Desmarquet

arta sculpturii unei doamne înalt similară - adică pe Damanhur-centru, în nord-Italia, iar omul de aici - amintește unele dintre Michel D. Si „doamna“ aici este în comparaTie ca Thao.

  A crede nu este suficient…Ai nevoie să ŞTII

3

PREFAtĂ

Am scris această carte ca urmare a ordinelor primite şi cărora le-am datascultare. În plus, este o înşiruire de întâmplări care mi s-au petrecut personal –afirm acest lucru.

Îmi imaginez că, cu o oarecare exagerare, această poveste extraordinară vaapărea unor cititori ca stiintifico-fantastică – o poveste inventată în întregime –dar eu nu am imaginatia necesară pe care o cere fabricarea unei asemenea creatii.

Această nu este stiintifico-fantastică.Cititorul de bună credintă va fi capabil să recunoască Adevărul în mesajul pecare îl transmit din partea noilor mei prieteni către oamenii de pe Pământ.

Acest mesaj, în ciuda numeroaselor referiri la rase şi religii, nu reflectă nicitendinte rasiale şi nici religioase în folosul autorului.

Michel Desmarquet, Ianuarie, 1989

 Ei au ochi, dar nu văd –Urechi, dar nu aud…

Biblia

4

Cuvantul traducătorului

Calea Spirituală nu este simplă, însă dacă ai păşit pe ea, nu mai ai drum deîntoarcere...„Profetia de pe Thiaoouba” constituie un ghid valoros pentru

CăutătoriiAdevărului.

Cititi-o şi, cu sigurantă, Lumina Spirituală vă va învălui.Prin această Carte, Autorul mijloceşte spiritului nostru întelegerea AdevăruluiDivin, a Legii Universale.

Deşi traducerea nu poate înlocui textul original, lucrarea vine să dea răspunsurimultor întrebări pe care ni le-am pus de-a lungul timpului, permitându-ne sărecunoaştem desigur semnificatia acesteia pentru

Umanitate, în ciudaimperfectiunilor inerente unei traduceri.

Multumesc din suflet autorului, remarcabilului Michel Desmarquet, cât şi Dr.Tom J.Chalko, eminent om de ştiintă, pentru permisiunea acordată de a vă oferi versiunea în limba română.Sper din tot sufletul ca, după ce veti fi citit această carte, să ajungeti să opretuiti tot atât de mult pe cât o pretuiesc eu.

Cristina

Bucureşti, 02.08.2004.

 CAPITOLUL 1

Thao

M-am trezit brusc, neştiind cât timp am dormit. Eram complet treaz, proaspăt şi vioi – dar Doamne, cât o fi ceasul? Lina dormea lângă mine, cu pumnii strânşi, darLina întotdeauna doarme…

 Nu aveam nici cea mai mică dorintă de a mai dormi şi, în plus, era posibil să fiedeja ora 5 dimineata. M-am ridicat şi am mers către bucătărie să verific ceasul. Numai 12:30 a.m.! Era neobişnuit pentru mine să mă trezesc la o asemenea oră.

 Mi-am scos pijamaua şi, neavând nici cea mai vagă idee de ce, m-am îmbrăcatîn pantaloni şi cămaşă. Nu pot explica nici de ce am mers la biroul meu, am luat ofoaie de hârtie şi un pix şi m-am văzut scriind, ca şi cum mâna mea ar fi avut ominte proprie.“

 Draga mea, voi fi plecat pentru vreo 10 zile. Nu ai de ce să-ti faci griji.”Lăsând biletul lângă telefon, m-am îndreptat spre uşă şi apoi către verandă. Amocolit masa pe care rămăsese tabla de şah, care amintea de jocul de aseară, cuRegele alb încă în şah – mat, şi am deschis uşor uşa care dădea spre grădină.

 Noaptea părea a fi scăldată într-o lumină stranie, care nu avea nimic a face custelele. Instinctiv, am încercat să-mi amintesc ce fază a lunii era, gândindu-mă căpoate ar fi trebuit să răsară. Aici, în Nord – Estul Australiei, unde locuiesc, noptilesunt, în general destul de senine.

 Am coborât scările exterioare şi m-am îndreptat către pandan. De obicei, la acestmoment din noapte, am fi avut un veritabil concert de broaşte şi greieri, al cărortârâit umplu noaptea. În acest moment, era oricum o linişte apăsătoare şi măîntrebam de ce.

Abia dacă am făcut câtiva paşi când, dintr-o dată, culoarea filodendronilor s-aschimbat. Peretele casei deasemeni, şi pandanul – toate erau scăldate într-o luminăroşiatică. Peluza părea a se ondula sub picioarele mele, iar pământul de subpandan parcă făcea valuri. Filodendronii s-au contorsionat şi peretele casei semănacu o hârtie ce zboară în vânt.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 2

Crezând că nu mă simteam bine, m-am decis să mă întorc în casă, când, exact înacel moment, m-am simtit ridicat destul de blând de la sol. M-am înăltat, mai lentla început, pe deasupra filodendronilor, apoi mai rapid, până ce am văzut casadevenind din ce în ce mai mică dedesupt.

- Ce se întâmplă? am exclamat în culmea mirării, năucit.

- Totul este în regulă acum, Michel.Până atunci, am crezut că visez. Înaintea mea, o fiintă umană, de dimensiuniimpresionante, îmbrăcată într-un costum dintr-o singura bucată şi purtând o cascăcomplet transparentă pe capul “ei”, se uita la mine – zâmbind prietenos.

 - Nu, nu visezi, a spus, răspunzând la întrebarea din mintea mea.

 - Da, am replicat, dar se întâmplă aşa întotdeauna în vis şi, în final descoperi căai căzut din pat şi ai un cucui în mijlocul fruntii! Ea zâmbi. În afară de asta, amcontinuat, îmi vorbeşti în Franceză, limba mea maternă, şi totuşi suntem înAustralia. Vorbesc Engleza, să ştii!

 - Şi eu.

- Trebuie să fie un vis – unul dintre acele vise stupide, desigur. Dacă măgândesc mai bine, ce faci pe proprietatea mea?

- Nu suntem  pe proprietatea ta, ci deasupra ei.

- A! E un coşmar. Vezi că am dreptate? O să mă ciupesc! Am asociat cuvintelecu faptele. Au! Ea a zâmbit din nou.

- Acum eşti satisfăcut, Michel?- Dar, dacă nu este un vis, de ce stăm aici pe această piatră? Cine sunt oameniide acolo, îmbrăcati după moda secolului trecut?Începeam să disting, într-o lumină lăptoasă, oameni vorbind şi, la o micădistantă, altii mişcându-se prin preajmă.

- Şi tu, cine eşti tu? De ce nu ai dimensiuni normale?

- Eu am dimensiuni normale, Michel. Pe planeta mea toti suntem de aceastămărime. Dar toate la timpul lor, dragul meu prieten. Sper că nu te superi că îtispun aşa, nu? Dacă nu suntem deja buni prieteni, sunt sigură că asta se va întâmplacurând.Stătea acolo în fata mea, inteligenta se reflecta în zâmbetul de pe chipul ei şi bunătatea emana din toată fiinta sa. Nu era posibil să întâlnesc pe cineva cu care sămă pot simti mai împăcat sufleteşte.

 - Fireşte că nu, poti să-mi spui cum doreşti. Şi care este numele tău?

 - Numele meu este Thao, dar mai întâi, aş vrea să ştii, odată pentru totdeauna, căacesta nu este un vis. Într-adevăr, este ceva cu totul diferit.Pentru anumite motive care îti vor fi explicate mai târziu, ai fost ales pentru ocălătorie pe care foarte putini pământeni au făcut-o – mai ales în ultima vreme.Suntem, tu şi eu, în acest moment, într-un univers care este paralel cu cel de pePământ. Pentru a te include pe tine, ca şi pe noi (în acest univers) am folosit un felde “dop pneumatic”.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 În acest moment, timpul s-a oprit pentru tine, şi poti rămâne aici 20 sau 50 deani pământeni şi apoi să te întorci ca şi cum nici n-ai fi plecat. Corpul tău fizic varămâne de-a dreptul neschimbat.

 - Dar ce fac aceşti oameni?

- Ei există după cum este de aşteptat, şi, după cum vei afla mai târziu, densitateapopulatiei este foarte scăzută. Moartea poate surveni în urma unui suicid sau aunui accident.

 Timpul este oprit. Sunt bărbati şi femei, la fel de bine ca şi uneleanimale care au o vârstă de 30.000., 50.000. sau chiar mai multi ani pământeni.

 - Dar de ce se află ei aici şi cum au ajuns să fie aici? Unde s-au născut?

 - Pe Pământ… şi toti se află aici din întâmplare.

- Din întâmplare? Ce vrei să spui?

-Este foarte simplu. Ai auzit de Triunghiul Bermudelor? Am dat din capafirmativ. Deci, este foarte simplu, în acest punct şi în altele mai putin cunoscute,acest univers paralel se întrepătrunde cu universul vostru astfel încât există întreele o poartă naturală. Oameni, animale sau chiar obiecte care se găsesc în imediataapropiere a acestei porti sunt de-a dreptul “supte”în ea. Astfel, poti avea, deexemplu, o întreagă flotă de nave care să dispară în câteva secunde. Uneori opersoană, sau mai multe persoane, pot trece înapoi în universul vostru după câtevaore, câteva zile sau câtiva ani. De cele mai multe ori, însă, nu se mai întorcniciodată.Când un om se întoarce şi povesteşte experienta sa, marea majoritate aoamenilor nu-l cred – şi dacă persistă, este declarat nebun. De cele mai multe ori,asemenea persoane nu povestesc nimic, dându-şi seama cum vor apărea în ochiicelorlalti.

Uneori, deasemeni, el se întoarce amnezic, şi dacă îşi recapătă partialmemoria, nu-şi va aminti ceea ce s-a întâmplat în universul paralel, şi de aceea nu va aduce lumină asupra acestui subiect.A fost – continuă Thao – un caz tipic de trecere într-un univers paralel înAmerica de Nord, unde un tânăr, pur şi simplu s-a “evaporat” în timp ce mergea săaducă apă de la o fântână care se afla la câteva sute de metri de casa sa. După ooră, familia şi prietenii săi au ieşit să-l caute şi, cum era zăpadă proaspătă de cca.20 cm, ar fi trebuit să fie destul de simplu – ei trebuiau doar să urmărească urmelelăsate de tânăr. Dar, chiar în mijlocul câmpului – urmele dispăreau. Nu erau copaciîn jur, nici pietre pe care ar fi putut sări – nimic straniu sau neobişnuit – pur şisimplu urmele se opreau.Oamenii au crezut că a fost luat de o navă spatială, dar nu asta s-a întâmplat,după cum vei vedea mai târziu. Bietul om a fost pur şi simplu “supt” într-ununivers paralel.

- Îmi amintesc, am spus, am auzit despre acest caz special, dar cum de ştii tu  despre acest lucru?

3

- Vei afla mai târziu de unde ştiu, a replicat ea enigmatic.Am fost întrerupti de aparitia bruscă a unui grup de oameni atât de bizari încâtdin nou, m-am întrebat dacă nu era totul un vis. Cam o duzină de bărbati, însotitide ceva ce părea a fi o femeie, au apărut din spatele unei grămezi de pietre, cam la100 m de locul în care ne aflam. Priveliştea era chiar mai ciudată, cu atât mai multcu cât aceşti oameni păreau desprinşi din paginile unor povestiri preistorice. Cuaspectul unor gorile, mânuiau bâte uriaşe pe care oamenii moderni n-ar fi în staresă le ridice de la pământ.

Aceste creaturi hidoase veneau drept spre noi, urlând ca nişte fiare sălbatice. Amfăcut o mişcare de retragere, dar însotitoarea mea mi-a spus că nu am de ce să mătem şi că ar trebui să stau nemişcat. Şi-a pus mâna pe catarama de la centură şi s-aîntors pentru a le putea face fată.Am auzit o serie de mici click-uri şi cinci dintre cei mai puternici oameni aucăzut la pământ, nemişcati. Restul grupului s-a oprit dintr-o dată şi au început sămormăie. S-au închinat în fata noastră. M-am uitat din nou la Thao. Stătea ca ostatuie, cu fata nemişcată. Ochii ei erau fixati pe acei oameni încât credeam căîncearcă să-i hipnotizeze. Am aflat mai târziu că, telepatic, dădea ordine femeleidin grup. Această femeie s-a ridicat şi a început, mi s-a părut mie, să dea ordinecelorlalti, cu o voce guturală. Apoi au ajutat la îndepărtarea corpurilor, purtându-leîn spate către grămada de pietre despre care vorbeam mai devreme.

 - Ce fac? am întrebat.- Îşi vor acoperi mortii cu pietre.

 - I-ai omorât?

- A trebuit.

- Ce vrei să spui? Chiar eram în pericol?

- Bineînteles că eram. Aceştia sunt oameni care se află aici de 10 sau 15.000. deani – cine ştie? Nu avem timp să stabilim asta şi în plus, este lipsit de importantă.Cu toate acestea, acest fapt ilustrează bine ceea ce îti explicam cu câteva momenteîn urmă. Aceşti oameni au trecut în acest univers la un moment dat, şi au trăit deatunci şi până acum în acel timp.

- Este înfricoşător!

- Sunt de acord. Totuşi face parte din normalitate, şi deasemeni, din LegeaUniversală. În plus, ei sunt periculoşi pentru că se comportă mai mult ca nişte fiaresălbatice decât ca nişte fiinte umane. Dialogul nu ar fi fost posibil între ei şi noi, lafel cum nu este posibil între ei şi cele mai multe dintre fiintele din acest universparalel. Pentru un singur motiv, ei nu sunt capabili să comunice; şi pentru altul, ei,mai putin decât oricare, înteleg ce li se întâmplă; eram într-un real pericol şi, dacăpot spune asta, le-am făcut o favoare chiar acum, eliberându-i.

- Eliberându-i?

- Nu mă privi atât de şocat, Michel. Ştii foarte bine ce vreau să spun cu asta

 Au fost eliberati din corpurile lor fizice şi acum sunt capabili să-şi continueciclul, ca oricare altă fiinta vie, în conformitate cu procesul normal.

 - Deci, dacă înteleg corect, acest univers paralel este un blestem – un fel de iadsau purgatoriu?

- Nu mi-am dat seama că eşti religios!

 - Am făcut această comparatie doar ca să-ti arăt că încerc să înteleg, am replicat,întrebându-mă cum şi-ar fi putut da seama dacă eram sau nu religios.

- Ştiu, Michel, încercam doar să te necăjesc. Ai avut dreptate în a explicaaceasta ca fiind un fel de purgatoriu dar, desigur, acest lucru este accidental.De fapt, acesta este unul dintre cele câteva accidente ale naturii.

 Un albinos esteun accident, şi un trifoi cu patru foi poate fi considerat deasemeni un accident.Apendicele vostru nu este altceva decât un accident. Doctorii voştri încă se maiîntreabă ce rost ar putea avea în organismele voastre. Răspunsul – nici un rost. Deobicei, în natură totul are un rost precis pentru care există – de aceea mi-am permissă trec apendicele pe listă printre accidentele din natură. Oamenii care trăiesc în acest univers nu suferă nici fizic, nici moral. Deexemplu, dacă te lovesc, nu vei simti nici o durere, dar dacă lovitura este suficientde puternică, dealtfel fără durere, poti muri în urma ei. Acest lucru poate păreadificil de înteles, dar aceasta este realitatea. Cei care trăiesc aici nu ştiu nimic dinceea ce tocmai ti-am explicat, şi este un noroc, pentru că ar fi tentati să se sinucidă– ceea ce, chiar şi aici, nu este o solutie.

 - Ce mănâncă ei?

 - Ei nu mănâncă, la fel cum nici nu beau, pentru că nu simt nevoia. Aici, adu-tiaminte, timpul s-a oprit – aceşti morti nici măcar nu putrezesc.- Dar asta este teribil! După toate acestea, cel mai mare serviciu pe care cineval-ar putea face acestor oameni ar fi să-i omoare!

- Ai ridicat un punct de vedere important aici. Efectiv ar fi una dintre cele douăsolutii.

 - Care este cealaltă?

- Să-i trimitem înapoi de unde au venit – dar acest lucru ar ridica mari probleme.Pentru că noi suntem capabili să folosim “poarta”, putem să returnăm multi dintreei în universul vostru, şi astfel să-i eliberăm (1), dar nu sunt sigură că eşti conştientde problemele enorme pe care le-ar putea crea pentru majoritatea dintre aceştioameni. Aici, după cum am spus deja, ai oameni care se află în acest loc de mii deani. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar întoarce în universul din care au plecat cu atât demult timp în urmă?

- Ar putea înnebuni. Atunci, nu mai este nimic de făcut. Ea zâmbi blând laafirmatia mea.

- Eşti, cu certitudine, omul de actiune pe care l-am cerut, Michel (de care aveamnevoie), dar fereşte-te să tragi concluzii – mai ai încă multe de văzut
 

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

Îşi puse mâna pe umărul meu, fiind nevoită să se încline uşor în fată pentruaceasta. De altfel, nu ştiam la acel moment că, Thao măsura 290 cm, fiind deosebitde înaltă pentru o fiintă umană.

- Văd cu ochii mei că am făcut alegerea corectă selectându-te pe tine – ai ominte ascutită, dar nu pot să-ti explic totul acum, din două motive.

- Care ar fi?

- În primul rând, este prea devreme pentru asemenea explicatii. Prin aceasta vreau să spun că trebuie să mai fii instruit asupra unor anumite puncte înainte sămergem mai departe.- Înteleg – şi al doilea?

- Al doilea motiv este că suntem aşteptati. Trebuie să plecăm.

 Cu o atingere uşoară, m-a întors. Am urmărit privirea sa şi am privit cu ochiimăriti de surprindere. Cam la 100 de metri de noi se afla o sferă enormă, careemana o aură albăstruie. Am aflat mai târziu că măsura 70 de metri în diametru.Lumina nu era continuă, ci licărea intermitent, semănând cu o ceată fierbinte, caatunci când cineva priveşte de la distantă nisipul încălzit de soarele de vară.Această enormă sferă “licărea” cam la 10 metri de la sol. Fără ferestre, fără uşi,fără scară, apărea la fel de netedă ca o coajă de ou.

Thao îmi făcu semn să o urmez şi am plecat către maşină. Îmi amintesc acelmoment foarte bine. Pe timpul cât a durat scurta apropiere de sferă, eram atât denerăbdător şi emotionat încât am pierdut controlul gândurilor.

Un şuvoi constant de imagini îmi treceau prin minte fulgerător, semănând cu unfilm derulat rapid. M-am văzut povestind această aventură familiei mele, şi amrevăzut articolele din ziare pe care le-am citit pe tema OZN –urilor. Îmi amintescun sentiment de tristete trecând peste mine când m-am gândit la familia mea, pecare o iubesc atât de mult; m-am văzut prins, ca într-o cursă, şi am avutsentimentul că s-ar putea să nu-i mai văd niciodată…

 - Nu ai absolut nimic de care să te temi, Michel, a spus Thao. Ai încredere înmine. Vei fi împreună cu familia ta foarte curând şi bine sănătos.

 Cred că gura mea s-a deschis a mirare, provocându-i lui Thao un râs melodios,cum rar este auzit printre noi pământenii. Aceasta a fost a doua oară când ea îmicitea gândurile; prima dată am crezut că ar putea fi o coincidentă, dar de dataaceasta nu mai aveam nici o îndoială.

 Când am ajuns în imediata apropiere a sferei, Thao m-a aşezat în pozitie opusăfată de a sa şi cam la 1 metru distantă.

 - Nu mă atinge sub nici un motiv, Michel, orice s-ar întâmpla.

Sub nici un motiv

 – m-ai înteles?Am fost luat prin surprindere de acest ordin formal, dar am încuviintat

 6

  Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

Şi-a pus mâna pe un fel de “medalion”, am observat mai târziu că era “ataşat” înpartea superioară a sânului său stâng, şi cu cealaltă mână, tinea ceva asemănător cuo “baghetă”, pe care a desprins-o din centura sa. A îndreptat “bagheta” pedeasupra capetelor noastre, în directia sferei. Cred că am văzut o undă verde ca unfulger dinspre sferă, dar nu pot fi sigur. Apoi a îndreptat bagheta spre mine,cealaltă mână fiind tot pe “medalion” şi foarte simplu, ne-am ridicat simultan,trecând prin peretele maşinii. Chiar când credeam că ne vom ciocni cu sfera, oportiune a învelişului acesteia s-a retras asemeni unui enorm piston spre interiorulunui cilindru, lăsând la iveală o deschizătură ovală cam de 3 metri înăltime.

Ne-am “recăpătat” picioarele, Thao şi eu, după un fel de aterizare înăuntrulnavei. Ea dădu drumul “medalionului” şi cu o dexteritate care sugera că făceaacest lucru adesea, şi-a pus la loc “bagheta”.

 - Vino. Ne putem atinge de acum, a spus. Luându-mă de umeri, m-a condus către o luminită albastră, atât de intensă încâtaproape că a trebuit să-mi închid ochii pe jumătate. Nu mai văzusem niciodată oculoare asemănătoare pe Pământ. Când am fost foarte aproape de luminită,peretele pe care se afla aceasta “ne-a lăsat” să trecem. Aceasta este singuramodalitate de a o descrie. După felul în care mă conducea mentorul meu, aş fiputut să jur că voi avea câteva cucuie frumoase pe frunte,dar am trecut prin pereti – ca fantomele!

 Thao râse din tot sufletul la expresia şocata de pe fata mea. Acestlucru mi-a făcut bine.Îmi amintesc acest râs – ca o briză răcoroasă şi liniştitoare în momentele în carenu-mi era chiar uşor. Am vorbit adesea cu prietenii despre “farfuriile zburătoare”şi am fost convins că ele există de fapt – dar atunci când eşti de fapt confruntat curealitatea, atât de multe întrebări îti încetoşează creierul încât ai impresia că va luafoc. Bineînteles, în adâncul meu eram încântat.Din comportamentul lui Thao fată de mine, am simtit că nu am motive să mătem. Totuşi, ea nu era singura: mă întrebam cum arătau ceilalti. În ciuda fascinatieimele fată de această aventură, încă mă mai îndoiam că îmi voi mai revedea vreodată familia. Deja, păreau atât de îndepărtati, deşi cu numai câteva minute maidevreme mă aflam în propria mea grădină.Acum, alunecam la nivelul solului de-a lungul unui tunel, un coridor asemănătorunui tunel care ne conducea către o încăpere mică, ai cărei pereti erau de un galbenatât de intens încât a trebuit să-mi închid ochii.Peretii formau o boltă – care arăta exact ca şi cum ar fi fost în interiorul unui bolrăsturnat.Thao mi-a acoperit capul cu o cască făcută dintr-un material transparent şi amaflat, deschizând un ochi, ca aceasta mă ajuta să suport lumina.- Cum te simti? mă întrebă.- Mai bine, multumesc, dar această lumină – cum puteti să o suportati?

 7

 Şi-a pus mâna pe un fel de “medalion”, am observat mai târziu că era “ataşat” înpartea superioară a sânului său stâng, şi cu cealaltă mână, tinea ceva asemănător cuo “baghetă”, pe care a desprins-o din centura sa. A îndreptat “bagheta” pedeasupra capetelor noastre, în directia sferei. Cred că am văzut o undă verde ca unfulger dinspre sferă, dar nu pot fi sigur. Apoi a îndreptat bagheta spre mine,cealaltă mână fiind tot pe “medalion” şi foarte simplu, ne-am ridicat simultan,trecând prin peretele maşinii.

Chiar când credeam că ne vom ciocni cu sfera, oportiune a învelişului acesteia s-a retras asemeni unui enorm piston spre interiorulunui cilindru, lăsând la iveală o deschizătură ovală cam de 3 metri înăltime. Ne-am “recăpătat” picioarele, Thao şi eu, după un fel de aterizare înăuntrulnavei. Ea dădu drumul “medalionului” şi cu o dexteritate care sugera că făceaacest lucru adesea, şi-a pus la loc “bagheta”.- Vino. Ne putem atinge de acum, a spus.Luându-mă de umeri, m-a condus către o luminită albastră, atât de intensă încâtaproape că a trebuit să-mi închid ochii pe jumătate. Nu mai văzusem niciodată oculoare asemănătoare pe Pământ. Când am fost foarte aproape de luminită, peretele pe care se afla aceasta “ne-a lăsat” să trecem. Aceasta este singuramodalitate de a o descrie. După felul în care mă conducea mentorul meu, aş fiputut să jur că voi avea câteva cucuie frumoase pe frunte,

dar am trecut prin pereti – ca fantomele!

Thao râse din tot sufletul la expresia şocata de pe fata mea. Acestlucru mi-a făcut bine.Îmi amintesc acest râs – ca o briză răcoroasă şi liniştitoare în momentele în carenu-mi era chiar uşor. Am vorbit adesea cu prietenii despre “farfuriile zburătoare”şi am fost convins că ele există de fapt – dar atunci când eşti de fapt confruntat curealitatea, atât de multe întrebări îti încetoşează creierul încât ai impresia că va luafoc. Bineînteles, în adâncul meu eram încântat.Din comportamentul lui Thao fată de mine, am simtit că nu am motive să mătem. Totuşi, ea nu era singura: mă întrebam cum arătau ceilalti. În ciuda fascinatieimele fată de această aventură, încă mă mai îndoiam că îmi voi mai revedea vreodată familia. Deja, păreau atât de îndepărtati, deşi cu numai câteva minute maidevreme mă aflam în propria mea grădină.Acum, alunecam la nivelul solului de-a lungul unui tunel, un coridor asemănătorunui tunel care ne conducea către o încăpere mică, ai cărei pereti erau de un galbenatât de intens încât a trebuit să-mi închid ochii.Peretii formau o boltă – care arăta exact ca şi cum ar fi fost în interiorul unui bolrăsturnat.Thao mi-a acoperit capul cu o cască făcută dintr-un material transparent şi amaflat, deschizând un ochi, ca aceasta mă ajuta să suport lumina.

 - Cum te simti? mă întrebă.

 - Mai bine, multumesc, dar această lumină – cum puteti să o suportati?

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 8

- Nu este o lumină. Este doar culoarea actuală a peretilor din această încăpere.

- De ce “actuală”? M-ati adus aici ca să-i vopsesc din nou? am glumit eu.

- Nu este nici o vopsea. Sunt doar vibratii, Michel. Tu încă mai crezi că te afli înuniversul vostru pământean, când nu mai eşti acolo. Acum te afli într-una dintrenavele noastre spatiale de cursă lungă, capabile să călătorească cu o viteză decâteva ori mai mare decât viteza luminii. Vom pleca în curând, dacă te vei întindeîn acest locaş…?

Acolo, în mijlocul camerei se aflau două cutii – semănând mai mult a sicrie fărăcapac. M-am întins într-unul dintre ele şi Thao în celălalt. Am auzit-o vorbindîntr-o limbă necunoscută mie, dar foarte armonioasă. Am vrut să mă ridic putin,dar n-am putut, fiind tinut de o fortă necunoscută şi invizibilă.Culoarea galbenă a dispărut progresiv de pe pereti, fiind înlocuită de către unaalbastră care, cu sigurantă, nu era mai putin intensă. “Revopsirea” fusese făcută…O treime din încăpere deveni brusc întunecată şi am observat luminite minusculestrălucind ca stelele. Vocea lui Thao se auzea clar în întuneric.

- Acestea sunt stele, Michel. Am părăsit universul paralel al Pământului şi vompărăsi planeta ta, vom merge mai departe şi încă mai departe, pentru a te duce să vizitezi planeta noastră. Ştim că vei fi foarte interesat de această călătorie, dar şi deplecarea noastră care va fi destul de lentă, pentru binele tău, pentru a putea să beneficiezi de ea. Putem privi pe ecranul din fata ta.- Unde este Pământul?

- Încă nu-l putem vedea, fiind aproape, chiar deasupra lui, la aproximativ 10.000. de metri altitudine…

 Deodată, o voce a putut fi auzită, vorbind ceea ce părea a fi aceeaşi limbă pecare o folosise Thao câteva minute mai devreme. Thao răspunse scurt şi apoi vocea mi s-a adresat în  Franceză – o franceză excelentă (altfel tonul era maimelodios decât cel tipic) – urându-mi bun venit la bord. Era destul de asemănătorcu genul de urare folosit de către companiile noastre aeriene, şi îmi amintesc căam fost chiar amuzat de aceasta – în ciuda situatiei unice în care mă aflam.În aceeaşi clipă, am simtit o foarte uşoară mişcare în aer şi acesta a devenit mairece, asemeni aerului conditionat. Lucrurile au început să se petreacă curepeziciune. Pe ecran, apărea ceea ce ar fi putut fi Soarele. La început, părea săatingă marginea Pământului sau, mai precis, America de Sud, după cum am aflatulterior. Din nou m-am întrebat dacă visez.

Secundă după secundă America se micşora. Australia nu se putea vedea,deoarece razele soarelui nu ajunsesera la ea. Acum conturul planetei se puteadistinge, şi părea că ne mişcam în jurul globului, spre o pozitie deasupra Polului Nord. Acolo, ne-am schimbat directia, părăsind Pământul cu o viteză incredibilă.

Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

9

 Bietul nostru Pământ deveni o minge de baschet, apoi una de biliard până când,în final, dispăru – sau aproape – de pe ecran. În schimb, viziunea mea a fostumplută cu albastrul sumbru al spatiului. Mi-am întors capul în directia lui Thao,sperând la noi explicatii.

 - ti-a plăcut?

- A fost minunat, dar atât de rapid – este oare posibil să călătoreşti cu oasemenea viteză?

- Asta n-a fost nimic, dragul meu prieten. Am “luat-o” foarte blând. Dar acumnu ne deplasăm la viteză maximă.

- Cât de repede? am întrerupt eu.

- De câteva ori viteza luminii.

- Aluminii? Dar de câte ori? Este incredibil! Cum rămâne cu bariera luminică?- Pot întelege foarte bine că acest lucru pare incredibil pentru tine. Nici măcarexpertii voştri n-ar putea crede asta – dar acesta este adevărul.

 - Ai spus “de câteva ori viteza luminii”, dar de câte ori?- Michel, pe timpul acestei călătorii, multe lucruri îti vor fi arătate intentionat –multe lucruri, dar vor fi deasemeni şi detalii la care nu vei avea acces. Vitezaexactă a navei noastre este unul dintre aceste detalii. Îmi pare rău, pentru că ştiu căte dezamăgesc şi marea ta curiozitate pentru toate lucrurile nu este satisfăcută, dar vor fi atât de multe lucruri noi şi interesante de văzut şi de aflat pentru tine încâtnu vei putea tine minte atât de multe informatii care te vor asalta, şi nu trebuie săte superi pentru faptul că anumite informatii nu îti sunt furnizate.Comportarea ei arăta că subiectul era închis şi nu am mai insistat, dându-miseama că, făcând acest lucru ar fi fost nepoliticos.- Priveşte, mi-a spus. Pe ecran apăruse un punct colorat şi creştea rapid.- Ce este?

 - Saturn.Cititorul va trebui să-mi ierte descrierea făcută, săracă în detalii, nu după cumşi-ar fi dorit, dar trebuie înteles că încă nu mi-au revenit toate simturile. Am văzutatât de multe într-un timp atât de scurt, şi am fost oarecum “dezorientat”.

 Pe măsură ce ne apropiam, faimosul Saturn creştea rapid, era din ce în ce maimare pe ecran. Culorile sale erau minunate – neputând fi comparate cu nimic dinceea ce văzusem vreodată pe Pământ. Erau galbene, roşii, verzi, albastre,portocalii – în fiecare culoare, o infinită gamă de nuante amestecate, separate,crescând, devenind mai puternice, apoi pălind, creând faimoasele inele şiînchizându-se între ele…Era un spectacol uimitor, ce umplea din ce în ce mai multecranul nostru. Dându-mi seama că nu mai eram retinut de câmpul de fortă, am vrut să-mi scot masca pentru a vedea mai bine culorile, dar Thao mi-a făcut semncă nu trebuie să fac nimic.- Unde sunt satelitii? am întrebat.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba 

10-

 Poti vedea doi dintre ei, aproape unul lângă altul, în partea dreaptă a ecranului.

- Cât de departe suntem?

- Trebuie să fim cam la aproximativ 6.000.000. km sau poate mai mult. Se ştieprecis pe puntea de comandă, în functie de curs, dar pentru a-ti da informatii maiprecise, trebuie să ştiu dacă video-camera noastră este programată pe zoom totalsau nu.

Saturn dispăru brusc din partea stângă a ecranului, care se umplu din nou de“culoarea” spatiului. Cred că în acel moment m-am simtit exaltat, cum nu maifusesem până atunci. Mă lovise faptul că eram pe cale să trăiesc o aventurăextraordinară – şi de ce? Nu am cerut nimic şi nu m-am gândit niciodată (cine ar fiîndrăznit?) la o asemenea aventură. Thao se ridică.

- Poti face acelaşi lucru, Michel. Am ascultat şi ne-am regăsit împreună din nouîn mijlocul cabinei.

 Abia atunci am observat că Thao nu mai purta casca.- Ai putea să-mi spui, am întrebat, de ce până acum ai purtat o cască, în timp ceeu eram în stare să te însotesc fără să port una şi acum eu am o cască în timp ce tunu o mai porti?- Este foarte simplu. Noi venim de pe o planetă diferită d.p.d.v. bacteriologic dea voastră, care pentru noi, este un veritabil mediu de cultură. De aceea, pentru a tecontacta, am fost obligată să-mi iau aceste măsuri de precautie fireşti. Tu însutireprezentai un pericol pentru mine, dar acum nu mai eşti.

 - Nu te pot urmări.- Când ai intrat în această cabină, culoarea era prea puternică pentru tine şi ti-amdat casca pe care o porti acum, care era proiectată special pentru tine. Într-adevăr,suntem capabili să-ti anticipăm reactiile. Pe timpul scurtei perioade în care cabinaa fost galbenă apoi albastră, 80% dintre bacteriile periculoase existente în tine aufost distruse.Apoi, probabil ai simtit o răceală în aer, asemănătoare cu cea produsă de unaparat de aer conditionat aflat în functiune; aceasta a fost o altă formă dedezinfectie prin…hai să-i spunem, radiatii, deşi nu este cuvântul corect – dar nupoate fi tradus în nici una dintre limbile pământene. În acest mod, am dezinfectat100%, dar încă mai ai suficiente bacterii pentru a ne produce un rău considerabil.Îti voi da aceste două tablete, şi în 3 ore te vei putea considera tu însuti, la fel de“pur” ca şi oricare dintre noi. După cum a spus, a luat o mică sticlută de lângălăcaşul său, a scos tabletele, întinzându-mi-le, alături de o eprubetă continând unlichid, despre care am presupus a fi apă.

 Le-am înghitit pe amândouă, ridicând baza căştii pentru a putea face asta. Apoi…ei bine, totul s-a petrecut foarte repedeşi totul a fost

 foarte ciudat.Thao m-a luat în brate, m-a aşezat în locaş şi mi-a scos masca.

 Am văzut asta întâmplându-se de la 2 sau 3 metri distantă de corpul meu!

Îmi imaginez căanumite lucruri din această carte pot părea de necrezut, inimaginabile pentru uncititor neavizat, dar mi-am văzut corpul de la distantă şi eram capabil să mă mişcprin cameră doar cu un simplu gând.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 11

Thao spuse:- Michel, ştiu că mă vezi şi mă auzi, dar eu nu pot să te văd, de aceea nu te potprivi când îti vorbesc. Corpul tău Astral a părăsit corpul fizic. Nu este nici unpericol în asta – nu e nevoie să-ti faci griji. Ştiu că aceasta este prima dată când tise întâmplă acest lucru şi sunt oameni care intră în panică… ti-am dat unmedicament special pentru a-ti curăta corpul de toate bacteriile care pot fipericuloase pentru noi. ti-a mai fost dat şi un alt drog care a provocat detaşarea Corpului tău Astral de corpul fizic – aceasta va dura 3 ore, timpul necesarpurificării tale. În această formă vei putea vizita nava noastră, fără pericolulcontaminării pentru noi şi fără să pierzi timp.

Chiar dacă pare ciudat, am găsit acest lucru complet normal – şi am urmat-o.Era fascinant. A ajuns în fata unui panou care s-a deschis, glisând, pentru a ne lăsasă trecem dintr-o încăpere în alta. O urmam la o oarecare distantă şi de fiecaredată,Dacă panoul era încă închis, în momentul în care ajungeam la el – pur şisimplu treceam prin el.

 În final, am ajuns într-o cameră circulară, de aproximativ 20 de metri îndiametru, în care erau cel putin o duzină de astronauti – numai femei, şi cam dedimensiunile lui Thao.

 Thao se apropie de un grup de patru care stăteau în enorme fotolii confortabile,aranjate în cerc. Când ea s-a aşezat pe un loc liber, cele patru capete s-au întorscătre ea întrebător. Aproape că părea încântată să le lase să aştepte; în sfârşit ea vorbi.

 Eram din nou încântat să aud această limbă – sonoritatea era de-a dreptul nouăpentru mine şi intonatia atât de armonioasă încât cineva ar fi putut crede că elecântă. Toate păreau a avea un mare interes cu privire la raportul lui Thao. Ampresupus că discutau despre mine, crezând în mod corect că eu eram scopulprincipal al misiunii lor.

 Când Thao s-a oprit, întrebările s-au pornit, şi încă doi astronauti s-au alăturatgrupului. Discutia se amplifică şi dezvoltă un ton de admiratie crescândă. Neîntelegând nici un cuvânt din ce spuneau, şi observând la intrare trei oameniplasati în fata unor ecrane care afişau imagini tridimensionale, mai mult sau maiputin viu colorate, eram pe cale să descopăr că aceasta trebuie să fie cu sigurantăcamera de control a navei.

 Fiind invizibil, acest lucru devine mult mai interesant atât timp cât fiecarepersoană îşi îndeplinea îndatoririle fără a fi deranjată sau măcar distrasă, deprezenta mea.

 Pe un ecran mai mare decât altele, am fost capabil să disting nişte puncte – unelemai mari decât altele şi unele mai luminoase, care se mişcau continuu şi fărăîntreruperi în directiile lor prestabilite, câteva către stânga ecranului, iar alte lecătre dreapta.

 Viteza lor creştea odată cu mărimea lor pe ecran şi în final, dispăreau de pe el. Culorile lor erau adesea strălucitoare si extraordinar de frumoase, trecând de latonuri subtile de galben pal la un galben orbitor, ca lumina soarelui nostru. Curând mi-am dat seama că acestea erau planetele şi sorii printre care navigam,şi eram de-a dreptul fascinat de evolutia lor de-a lungul ecranului. N-aş putea spune cât timp le-am privit, când, brusc, un sunet straniu a umplutcabina – un sunet care era delicat dar, în acelaşi timp, insistent, şi care eraacompaniat de multe luminite sclipitoare (flash-uri).

 Efectul a fost imediat. Astronautii care discutau cu Thao, s-au apropiat acum depostul de control şi fiecare a luat loc la postul care părea să-i fie destinat personal.Ochii fiecăruia erau fixati cu atentie pe ecran.

 Chiar în mijlocul acestor monitoare mari, am început să disting o masă enormă,greu de descris. Dati-mi voie să spun doar că era rotundă ca formă şi de culoaregri-bleu. A rămas nemişcată în centrul fiecărui ecran. În cameră, totul era cufundatîn linişte. Atentia generală era concentrată pe trei astronauti aflati la comanda unorpiese de echipament de formă oblongă, semănând într-un fel, cu computerelenoastre.

 Deodată, acoperind o arie uriaşă a ceea ce credeam că era peretele cabinei, amrămas stupefiat să văd o imagine a New York-ului – nu! Acesta este Sydney,mi-am spus, şi totuşi podul este diferit…chiar era un pod?

 Surprinderea mă determină să o întreb pe Thao, lângă care stăteam. Uitasemoricum, că nu mai eram în corpul meu fizic şi că nu mă putea auzi nimeni. Eramcapabil să o aud pe Thao şi pe ceilalti comentând despre ceea ce vedeam, darneîntelegând limba lor, n-am ajuns prea departe. Eram convins că Thao nu mămintise şi de aceea ne-am înteles bine şi am lăsat într-adevăr Pământul în urmă.

Mentorul meu mi-a explicat că ne deplasăm cu o viteză de câteva ori mai maredecât viteza luminii…şi l-am văzut pe Saturn rămânând în urmă, şi mai târziu,ceea ce am luat drept a fi planete şi sori – deci ne-am întors, şi de ce?

 Thao vorbi tare şi în franceză, ceea ce făcu toate capetele să se întoarcă îndirectia sa.

 - Michel, stationăm deasupra planetei Aremo X 3, care este aproape de două orimai mare decât Pământul, şi după cum poti vedea pe ecran, foarte asemănătoare culumea voastră. Nu-ti pot explica mai pe larg misiunea noastră deoarece mi se ceresă particip la operatiune, dar vom face acest lucru mai târziu. Pentru a te pune pedrumul cel bun, îti voi spune că misiunea noastra priveşte radiatiile atomice, cumar fi cele cunoscute pe Pământ.

 Toti păreau preocupati; fiecare ştia precis ce are de făcut şi când. Ne oprisem.Panoul cel mare proiecta o imagine a centrului oraşului. Cititorul trebuie săînteleagă că acest panou uriaş, de fapt, nu era altceva decât un imens ecran detelevizor, proiectând o imagine în relief atât de reală, încât ne puteam uita afarăprin fereastra unei clădiri înalte.

 Atentia mea s-a mutat către un ecran mai mic care era monitorizat de către douădintre “gazdele” mele. Pe acest ecran puteam vedea nava noastră, aşa cum o văzusem în universul nostru paralel. În timp ce urmăream, am fost surprins să văd, chiar în apropierea mijlocului navei, o mica sferă evacuată, ca un ou de la o găină.

 Odată ajunsă afară, această sferă acceleră rapid către planeta de dedesupt. Deîndată ce a dispărut din raza vizuală, altă sferă a apărut în acelaşi mod, şi apoi o atreia.

Am observat că fiecare sferă era monitorizată pe un ecran separat de cătregrupuri diferite de astronauti. Coborârea sferelor putea fi acum urmărită cuuşurintă pe panoul mare. Distanta trebuie să le fi făcut invizibile într-un timpdestul de scurt, dar au rămas la “vedere” şi am dedus că, acea cameră video trebuiesă aiba un “zoom” extrem de puternic.Într-adevăr, efectul zoom-ului era atât de puternic încât prima sferă a dispărutdin dreapta panoului iar a doua din stânga. Acum o puteam vedea doar pe cea dinmijloc şi să îi urmărim coborârea pe sol foarte clar. S-a oprit în centrul unui pătratimens, situat printre clădirile cu apartamente. Aceasta era oricum, după cum m-amgândit, suspendată la câtiva metri de sol.

Celelalte sfere erau monitorizate urmărind aceleaşi detalii. Una era deasupraunui râu care curgea către oraş şi cealaltă plutea deasupra unui deal, lângă oraş.

Pe neaşteptate, panoul proiectă o nouă imagine. Puteam acum să disting uşile dela clădiri sau mai bine zis “pasajele” unde ar fi trebuit să fie uşile, cu spatiideschise. Îmi amintesc clar că, până atunci, nu mi-am dat seama cât de ciudat eraacest oraş…

 Nimic nu se mişca…

 Online:

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

https://www.scribd.com/doc/31302958/Rapirea-pe-a-noua-planeta-Profetia-Thiaoouba-de-Michel-Desmarquet

CAPITOLUL 2

Distrugerea atomică

 Un singur cuvânt poate exprima ceea ce se putea vedea pe panou: “Dezolare”.Strada pe care o observam, bucată cu bucată, era plină de “grămezi”, mormane,aşezate în general una în spatele celeilalte. Unele stăteau mai într-o parte în timpce altele zăceau chiar în mijlocul intrărilor în clădiri. Imperceptibil, camera videose apropie şi foarte repede am înteles că aceste “grămezi”erau odată maşini – vehicule care semănau cu nişte bărci turtite în partea din spate. În jurul meu, astronautii erau atenti la posturile lor.

Din fiecare sferă ieşea câte un tub lung care cobora încet către suprafată. Cândcapătul tubului atinse solul, un mic norişor de praf se ridică, şi am realizat că vehiculele erau acoperite cu o pătură groasă de praf, făcându-le să pară lipsite deformă şi de nerecunoscut. Desigur, sfera care plutea deasupra râului, îşi avea tubulîn apă. Atentia mea era acum fixată pe panou, pentru că scena era de-a dreptulfascinantă – aveam exact impresia de a fi pe stradă. Atentia mi-a fost atrasă înspecial de un loc întunecos, situat la intrarea unei clădiri imense. Aş fi putut să jurcă se mişcase ceva…

De asemeni, am simtit o oarecare agitatie printre astronauti. Foarte rapid şi cu oserie de mişcări bruşte, acel “ceva” a ieşit la lumină. Am fost îngrozit de ceea ceam văzut. Cât priveşte “gazdele” mele, în afară de câteva vorbe spuse mai repedeşi câteva exclamatii în care putea fi sesizată emotia, aş putea spune că nu păreaucu adevarat surprinse. Oricum, ceea ce vedeam atât de clar pe ecran, era un gândacoribil, cam de doi metri lungime şi 80 de cm înăltime. Cititorul precis a mai văzut, la un moment dat, aceste mici insecte nesuferite pecare le putem vedea pe Pământ, în special în zonele cu climat cald, trăind în bufetede bucătărie şi în gunoaie

15

 Veti fi de acord că sunt scârboşi, dar cel mai mare nu va avea mai mult de 5 cmlungime. Imaginati-vă deci, unul de dimensiunile de care tocmai vă spuneam. Erade-a dreptul dezgustător.

 Tubul sferei începu să se retragă, încă mai avea un metru de la pământ când, brusc, creatura se grăbi, înaintând spre el, pentru a ataca lucrul care se mişcase. Neîncrezător, se opri din nou, când de deasupra clădirii, o veritabilă multime decreaturi au apărut, învălmăşindu-se una peste alta.

 Chiar atunci, o rază de lumină de un albastru intens tâşni din sferă şi “mătură”grupul, reducându-l instantaneu la praf carbonizat. Un nor de fum negru făcunevăzută intrarea clădirii.

 Crescându-mi curiozitatea, am privit celelalte ecrane, dar ele nu indicau nici oproblemă. Sfera de la râu s-a întors către noi, iar sfera de pe deal şi-a retras tubul,s-a mutat putin mai sus şi şi-a coborât din nou tubul, de-a lungul unui al doileacilindru aflat sub sferă. Am ghicit, desigur, că astronautii prelevau probe de sol,apă şi aer. Fiind în Corpul Astral, n-am putut-o întreba pe Thao; în orice caz, păreadestul de ocupată, discutând cu două dintre gazde. Sferele începură să urce cătrenoi şi au fost foarte curând “reabsorbite” de nava noastră spatială.

 Când operatiunea a fost încheiată, Thao şi cei doi astronauti amintiti şi-au reluatlocurile, în fata pupitrelor respective. Instantaneu, imaginile pe care lereceptionam pe panou şi pe ecrane s-au schimbat complet. Am înteles că vompleca atunci când fiecare şi-a reluat locul. Am observat că toti astronautii au opozitie similară în scaunele lor, fapt care m-a intrigat. Mai târziu am aflat că uncâmp de fortă îi tintuia exact aşa cum o centură de sigurantă ar fi tinut în frâu uncascador pe Pământ.

 Sorii iluminau planeta printr-o ceată roşiatică. Trebuia să fi plecat de acum, şiam presupus că urmărim conturul planetei, la aceeaşi altitudine. De fapt, puteam vedea o zonă aparent deşertică pe deasupra căreia treceam, asanată şi cu albii derâuri secate care uneori se intersectau unele cu altele la unghi drept. Mi s-a părutcă ar putea fi canale, sau cel putin că au fost făcute de oameni.

 Panoul ne prezentă imagini ale unui oraş aparent intact care, apoi, dispăru şiecranul deveni alb.

 Evident, nava câştigase viteză în zborul pe deasupra planetei, ca şi imaginile depe ecranele mici, arătând cu o viteza fulgerătoare, un lac sau o mareintracontinentală. Deodată, câteva exclamatii s-au auzit şi imediat am încetinit.

 Panoul central a fost deschis şi am putut vedea un plan mai apropiat al locului. Ne-am oprit.

 Am putut vedea clar o portiune de coastă şi, dincolo de nişte pietre mari, pe lac,am putut vedea structuri de formă cubică despre care cred că erau locuinte. Deîndată ce ne-am oprit, sferele şi-au reînceput operatiunile, la fel ca şi mai devreme.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

16

Am primit câteva imagini excelente realizate de către una dintre sferele carepluteau deasupra plajei şi la o înăltime pe care am apreciat-o a fi între 40 şi 60 demetri de la sol. Tubul său s-a extins în directia tărmului. Foarte clar, a transmis oscena de grup a unor fiinte umane…

 Într-adevăr, la prima vedere, ei erau identici cu oamenii aflati pe Pământ. I-amputut privi dintr-un plan apropiat. În mijlocul panoului apăru figura unei femei acărei vârstă nu o puteai ghici.

 Avea pielea maronie, cu părul lung şi negru, care îi cădea peste sâni. După cumam putut vedea pe un alt ecran, era complet dezbrăcată. Numai fata părea a fideformată – era de tip Mongoloid. Când am văzut-o, nu mi-am dat seama că eradeformată, pur şi simplu am presupus că avem de-a face cu o rasă umană doar uşordiferită de a noastră – aşa cum scriitorii S.F. obişnuiesc să-i descrie –contorsionati, cu urechi mari sau cam aşa ceva.

 Totuşi, am avut şi alte imagini, şi în acest grup, bărbatii şi femeile păreau săsemene cu rasa Polineziană. Era, oricum, evident că mai mult de jumătate dintreaceşti oameni erau fie deformati, fie “mâncati” de ceea ce părea a filepră.

Priveau spre sferă şi gesticulau, părând a fi foarte agitati. Mai multi apărură dinconstructiile cubice care s-au dovedit a fi locuintele lor, şi pe care le voi descrieputin mai amănuntit.

 Aceste structuri semănau destul de bine cu lagărele din cel de-al doilea RăzboiMondial, la care erau adăugate hornuri foarte mari (instalatie pentru ventilatiaclădirii, presupun), care păreau a se ridica la aproximativ un metru deasuprasolului. Aceste barăci erau construite cu aceeaşi orientare şi oamenii ieşeau dinele, prin deschizături aflate pe părtile ce se găseau în umbră…

 Fără avertisment, m-am simtit tras înapoi de lângă panou. Rapid am trecut princâtiva pereti până când m-am regăsit din nou, în cabina în care corpul meu fizicera întins în locaş, exact cum îl lăsasem. Instantaneu, totul a devenit completîntunecat. Cât de bine îmi amintesc senzatia neplăcută care a urmat. Îmi simteammembrele ca de plumb şi când am încercat să le mişc, mă simteam ca şi cum aş fifost paralizat. Nu puteam întelege ce mă împiedica să mă mişc. Trebuie sămărturisesc că am intrat putin în panică şi mi-am dorit din tot sufletul să pot părăsidin nou corpul fizic, dar nu am mai putut s-o fac. Nu ştiu cât a durat până cecabina a devenit treptat inundată cu cea mai odihnitoare lumină albastră-verzuie.În sfârşit, Thao intră, purtând un costum diferit.

 - Îmi pare rău că te-am făcut să aştepti, Michel, dar atât timp cât corpul tău fizicte-a rechemat, îmi era imposibil să vin să te ajut.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 17

- Nu te scuza, înteleg perfect, am întrerupt-o eu, dar cred că am o problemă – numă pot mişca. Sunt sigur că ceva în mine nu functionează.

 Ea zâmbi şi şi-a pus mâna chiar lângă mine, fără îndoială operând un mecanismde control, şi imediat am fost eliberat.

 - Încă odată, o mie de scuze, Michel. Ar fi trebuit să-ti arăt locul unde poate figăsită celula de control a sistemului de sigurantă. Toate locurile, paturile şiscaunele sunt echipate cu asemenea dispozitive, şi sunt activate automat cândlocurile sunt ocupate, dacă este cea mai mică posibilitate de pericol.(2) Când navaajunge într-o zonă periculoasă, cele trei computere care asigură securitatea,comandă închiderea câmpurilor de fortă, luându-şi singure aceastăresponsabilitate. Când pericolul a trecut, are loc automat eliberarea din câmpul defortă. Acum te voi ruga să mergi să te schimbi. Îti voi arăta eu unde. În cameră, vei vedea un şifonier deschis unde îti vei putea pune hainele – de fapt tot ceea ce portiîn afară de ochelari. Vei găsi acolo un costum pe care ti-l vei pune înainte de a măreîntâlni aici.

Thao se înclină şi luându-mă de mâna, mă ajută să mă ridic. Eram de-a dreptulîntepenit. Am mers într-o cameră mică pe care mi-a indicat-o ea, m-am dezbrăcatcomplet şi mi-am pus costumul care, mi se potrivea perfect.

 Acest lucru era surprinzător, mai ales că, în ciuda înăltimii mele de 178 cm,eram un pitic comparativ cu gazda mea. Putin după aceasta, când m-am întors încabină, Thao mi-a înmânat ceva de forma unei brătări, care era de fapt o perechede ochelari uriaşi. Semănând putin cu ochelarii de motociclist, erau foarte fumurii.La cererea ei, mi i-am pus, dar pentru a face asta, am fost obligat să-mi scotochelarii mei, ca şi cum ar fi putut fi distruşi de această pereche de ochelariuriaşă. Se potriveau exact în forma orbitelor mele.

 - O ultimă precautie – spuse ea.

Ridicând mâna către perete, ea deblocă, într-un fel sau altul, un fel demecanism, astfel încât lumina intensă reapăru şi i-am simtit intensitatea în ciudaochelarilor puternici. Am fost din nou conştient de prezenta unui curent de aerrece. Luminile s-au stins. Curentul de aer nu se mai simtea, dar Thao nu s-amişcat, părând că aşteapta ceva. O voce s-a auzit şi apoi ea mi-a scos ochelariifumurii.

 I-am înlocuit cu ai mei şi m-a rugat s-o urmez. Am reluat acelaşi traseu ca şiatunci când am urmat-o în Corpul Astral, şi astfel, m-am regăsit din nou în camerade comandă.

 Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba

 18

Unul dintre astronautii mai în vârstă (am spus mai în vârstă, dar poate trebuia săspun în loc “mai serios” pentru că părea să aibă cam aceeaşi vârstă) i-a făcut semnscurt lui Thao care, m-a invitat să iau un loc în fata panoului şi m-a rugat să stauacolo. S-a alăturat repede colegelor ei şi mi-am dat seama că erau foarte ocupate.

 Cât despre mine, am început prin a verifica dacă pot să mă eliberez de câmpulde fortă. Imediat ce m-am aşezat, am fost efectiv tintuit pe scaunul meu – unsentiment care nu mi-a plăcut deloc.

 Mişcându-mi mâna uşor, mi-am dat seama că am fost eliberat imediat, atât timpcât mâna mea a rămas în fata celulei. Panoul reda imaginea a aproximativ 500 deoameni stând pe tărmul din apropierea barăcilor.

 Multumită prim-planurilor datorate camerelor noastre video, aveam o imagineexcelentă a acestor oameni, care erau complet dezbrăcati, de la cel mai în vârstăpână la cel mai tânăr. Din nou, am putut vedea că multi dintre ei erau, fie diformi,fie purtau răni urâte. Toti gesticulau către sfere, luând bulgări de sol sau nisip, darnici unul nu se apropia. Cei mai puternici dintre bărbati tineau în mâini ceva cepărea a fi un fel de macetă sau o sabie. Păreau a păzi ceva.Am simtit o apăsare pe umăr şi m-am întors surprins. Era Thao. Mi-a zâmbit şiîmi amintesc foarte clar când am apreciat, pentru prima dată frumusetea şinobletea chipului ei. Am amintit deja despre părul ei, care era lung şi mătăsos, blond-auriu la culoare, care cădea pe umerii săi şi încadra o fată care avea unformat perfect oval. Avea o frunte înaltă, uşor proeminentă. Ochii săi de unalbastru-violet şi genele lungi şi întoarse ar fi putut fi invidiate de multe femei depe planeta noastră. Sprâncenele ei curbate în sus, asemănătoare cu aripile unuipescaruş, se adăugau farmecului său.

Sub ochii săi, care străluceau şi uneori, tachinau, era nasul bine proportionat siuşor plat la vârf, care accentua o gură senzuală. Când zâmbea, dezvăluia o danturăperfectă – atât de perfectă, încât ai fi putut crede că e falsă (acest lucru m-asurprins). Bărbia, bine formată, dar uşor ascutită, sugera o anumită fermitate,oarecum masculină, dar acest lucru nu-i ştirbea farmecul. O uşoară umbră de părdeasupra buzei superioare ar fi putut afecta acest chip perfect, dacă nu ar fi fost blond.

 - Observ că deja ştii cum să te eliberezi de câmpul de fortă, Michel.

 Eram gata să-i răspund, când o exclamatie aproape generală ne-a făcut să neîntoarcem privirile către panou. Oamenii de pe plajă se reîntorceau în masă cătrelocuintele lor şi intrau în mare grabă, în timp ce o serie de bărbati erau aşezati înlinie, înarmati cu săbii sau sulite, confruntându-se cu cel mai incredibil “lucru” pecare mi l-aş fi putut imagina vreodată.

To page 17/18 on https://www.scribd.com/doc/31302958/Rapirea-pe-a-noua-planeta-Profetia-Thiaoouba-de-Michel-Desmarquet